Sunt momente in care nu mai inteleg nimic din ceea ce se intampla in jurul meu. Sunt anotimpuri in care nu stiu sa fac managementul timpului, iar vremea ma incurca in demersurile pe care le am de realizat. Sunt dimineti in care nu vreau sa ma ridic din pat, desi nu sufar de nimic si imbratisari pe care nu le vreau terminate vreodata.
Natura umana este ciudata, trecem de la bunatate la ura, de la fuga la somn si in toate astea, singura coloana vertebrala ramane acceptarea. Acceptarea propriei persoane, a celor din jur, a faptului ca nu suntem perfecti, ci perfectibili.
