Oricine poate face tuica, dar nu oricine poate face o tuica grozava. Poporul roman este recunoscut in lume pentru bautura numita tuica, o bautura alcoolica produsa din fermentarea fructelor( ex.: corcoduse, mere, pere, prune, etc.).
Definitia din Dex spune:
Mod de preparare:
- Se aduna fructe intr-un butoi mare, de preferat de lemn. Butoiul de lemn este superior vaselor din plastic pentru ca da un alt gust tuicii. Se adauga ceva zahar peste fructele culese si se lasa la macerat, pentru a fermenta. Aveti grija sa nu puneti prea mult zahar pentru ca stricati gustul tuicii. Bunici mei adaugau in loc de zahar dulceturi mai vechi sau resturi de miere zaharisita de prin beci, zaharul din ele fiind procesat deja odata nu mai are aceeasi tarie.
- Dupa ce a fermentat butoiul de fructe, incepe prepararea tuicii propriu-zise. Pentru a putea produce tuica din amestecul obtinut avem nevoie de un alambic.
ALAMBÍC = , alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic.
Trebuie ales cu grija un alambic avand in vedere ca unul produs dintr-un material de calitate inferioara poate strica gustul tuicii. Cel mai bun material pentru distilare este inox-ul. Alambicurile din inox sunt cele mai performante. Pe piata majoritatea alambicurilor(cazanelor de tuica) sunt produse de caldarari si sunt facute din cupru sau in cazul celor de foarte proasta calitate, alama.
Un cazan de tuica este compus din:- Cazanul de tuica propriu zis in care sta boasca( fiertura de fructe care a fermentat in butoi). Este bine ca acesta sa aiba manere, pentru a putea fi rasturnat mai usor la terminarea unui ciclu de productie.
- Capacul cazanului – Este ca un clop, prevazut in capatul de sus cu un orificiu pe unde urca aburul de alcool.
- Teava de transfer a aburilor de alcool
- Serpentina de racire a alcoolului (Traseul de racire a alcoolului) – Este o teava din cupru, care pleaca din capacul cazanului de tuica si care in interiorul vasului de racire este indoita circular si care ajuta la transformarea alcoolului din stare gazoasa in stare lichida.
Dupa ce se aseaza vasele pe pozitie, se adauga boasca in cazanul de tuica si se pregateste focul pentru fierbere.
Focul pentru un cazan de tuica se poate face fie cu lemne, fie cu arzator pe gaz. Din experienta proprie va pot spune ca tuica produsa prin ardere de lemne are un gust mai bun. Caldura oferita de arderea lemnului ii ofera o alta consistenta tuicii, chiar daca nu ofera o scurgere a lichidului constanta. Ruperile de ritm ale focului ofera momente de respiro cazanului si lichidul produs isi dozeaza taria mult mai bine. Arderea pe gaz ofera un mod de lucru mai curat si constant, insa o tuica de calitate se pare ca nu de asta are nevoie.
Atentie insa, la arderea pe lemn – nu orice lemn creste calitatea. Deseurile mizerabile arse pot strica gustul, pentru ca nu au puterea lemnelor normale.
In cazul in care capacul si vasul unde sta boasca, nu se inchid etans si teava de racire de la cazan la serpentina nu se etanseaza bine, se prepara pasta pentru etansare. Pasta de etansare se prepara dintr-o parte de mamaliga, o parte de paine uscata si inmuiata in apa si cenusa din vatra unui foc. Pasta rezultata in urma amestecului trebuie sa fie lipicioasa pentru se prinde de cazan. Se rupe cate o parte mica din copozitie si se indeasa in buza cazanului pentru etansarea gaurilor prin care s-ar putea pierde alcool. Pe timpul cat cazanul de tuica este incalzit si se produce tuica veti mai fi nevoit sa lipiti pe unde mai crapa pasta – Aveti mare grija la modul in care lipiti pentru ca va puteti arde, din cauza cazanului incins.
Focul la cazan se porneste cu lemn usor care face flacara mare la inceput, pana incepe sa curga pe serpentina tuica constant. Dupa aceea se domoleste focul bagand lemne doar pentru intretinerea unei temperaturi constante. Pentru partea de inceput e bine sa folositi lemn de brad sau surcele din crengi care provoaca valtoare si in partea de foc constant se pot folosi lemne de esenta tare.
La gura tevii de scurgere a serpentinei, pe unde curge tuica, puneti o cratita cu un tifon pentru a feri eventualele impuritati care pot pica in tuica. Puneti toata tuica intr-un vas mare pentru a se omogeniza, avand in vedere ca prima oara iese tuica cea mai tare(prin unele locuri i se spune Fruntea) si apoi iese din ce in ce mai slaba din punct de vedere al tariei alcoolice. Ca si alte bauturi, si tuica are nevoie de o perioada de invechire, pentru a avea o calitate mai buna. Se poate consuma si mai devreme, dar nu veti mai avea aceeasi satisfactie cand o beti, aceasta ii trebuie timp pentru “a se aseza”(omogeniza).
Nu gustati tuica pentru a vedea daca este tare sau slaba – cea mai buna metoda ca sa aflati cand scoateti cazanul este urmatoarea:
Scoateti cu un paharel de la teava serpentinei putina tuica, luati o lumanare/chibrit/bricheta aprins/a si mergeti langa cazan. Aruncati paharelul de tuica peste vasul cazanului mare(nu peste capac) si apropiati focul de pata de tuica, daca tuica ia foc repede inseamna ca inca mai are tarie licoarea. In momentul in care pata de tuica nu se mai aprinde repede, atunci veti sti ca este timpul sa opriti ciclul respectiv de productie
La terminarea ciclului se domoleste focul si incep pregatirile de evacuare a borhotului stors de alcool. Se scoate intai teava dintre serpentina si capacul cazanului si se pune in apa calda pentru a se desprinde mai usor pasta de la incheieturi. Se ridica usor capacul incins al cazanului si se baga si el in apa calda din aceleasi considerente.
Daca aveti un cazan mare si nu puteti sa-l varsati doi insi, luati o cratita si scoateti boasca din cazan cu o galeata rezistenta la temperaturi mari. Dupa ce s-a scos boasca, se adauga putina apa calda in cazan si se pregateste urmatorul ciclu
Se repeta procesul de mai sus, pana terminati toata boasca
Tuica buna bauta cu masura poate fi un medicament si iti poate da uneori energie de munca. Atentie insa, trebuie bauta cu masura!
